Adriana Babeti, Prozac 101 Pastile pentru Bucurie
Daniela Klechevsky (Herscovici) Mare mi-a fost surpriza cind pe lista participantilor la intilnirea timisorenilor din august la Haifa am vazut poza si numele Adrianei Babeti (Simlovici) si a
Smarandei Vultur (Bacanu) pe care le stiam din copilarie ca elevele mamei,
mindria Liceului 7 din piata Lahovari, cu o clasa peste mine si prietene cu Rodica Binder (Iacob) cu care am copilarit impreuna. Familia mea si familia Iacob au
locuit impreuna intr-un apartament de doua camere pe strada Virgil Onitiu vis-a-vis de parcul Doja pina cind ne-am mutat pe Strada Dacilor, eu la 4 ani si Rodica
la 5. Spuneam ca am copilarit impreuna pentru ca familiile se intilneau foarte
des, si mai ales la sarbatori, noi eram la ei de Craciun, ei la noi la ale noastre. De sarbatori, dar nu numai atunci, eram cu Adriana de o virsta cu fratele meu,
Adrian, Rodica si parintii. Si ca la Timisoara ne leaga o prietenie pe viata indiferent de apartenenta, chiar dupa ce noi am plecat si ei au ramas in Romania
Dar nu despre asta as vrea sa scriu azi. Am citit
cartea Adrianei Babeti "Prozac 101 pastile pentru bucurie" si pentru ca am savurat fiecare pagina si
rind, probabil si prin faptul ca mi-au redat imagini,
mirosuri si sentimente din copilarie pe care le-am indesat undeva intr-un colt uitat al memoriei
impreuna cu multe vise neimplinite si le-am uitat acolo demult, as vrea sa-mi impartasesc placerea si
Dintotdeauna m-au fascinat autobigrafiile si cartea
Adrianei este un fel de autobiografie scrisa cu multa verva si umor permitind cititorului sa arunce o privire
in viata ei de zi cu zi. Cu o pensula usoara de maiestru, in citeva linii, ea face sa se perinde in fata
ochilor nostri o succesiune de tablouri impresioniste,
viu colorate, legate in propozitii scurte, intr-un limbaj nepretentios, ca cel pe care-l foloseam noi tinerii
la scoala si la facultate, prinzind clipe diferite de pe parcursul vietii ei de la nastere pina azi. O viata cu dificultatile si bucuriile ei vazute cu ironie si
autoironie indulgenta si hazlie in ciuda greutatilor obiective, fara urma de
amaraciune, cu asociatii si comparatii plastice surprinzatoare. De exemplu cind povesteste cum dupa ce a vazut "Lacul lebedelor" la virsta de noua ani a dorit sa
invete balet si profesoara, doamna Moschli, "da sa-mi salte piciorul ca la celelalte fete. Simt ca ma rup si-i vad fulgerator pe horiacloscasicrisan in tabloul
unde doi dintre ei stau despicati pe-o roata cu matele afara".
Toate momentele prinse in povesti scurte sint pe fondul vietii in Romainia
comunista ("sarsaneliada comunista") si post comunista cu toate dificultatile legate de aprovizionarea strictului necesar pentru trai. "Marea istorie" este
alcatuita din "istoria marunta" cu "intimplari inghesuite in sute de plase, genti,
saci, traiste, sacose, rucsacuri, cosuri, geamantane ori cine mai stie ce catrafuse pe care o femeie le-a tirit dupa ea", "pentru ca de cind ma stiu, n-a fost aproape
zi lasata de Dumnezeu sa nu car ceva intr-o mina, in amindoua, pe umar, in
brate, spate"; "femeie-asin, catir sau chiar cal care a strabatut istoria Romaniei din 1953 pina in 2007, cind la pas, cind la trap".
Dupa cum ne explica Adriana, scopul celor doua parti ale acestei carti,
Maculatorul si Secretul Adrianei, este sa te opresti o clipa, sa privesti cu adevarat
lumea din jurul tau si sa te bucuri de ceea ce ti se ofera: un langos bun, un afis haios, un film bun sau pur si simplu de bucuria altcuiva. "Saptamina de
saptamina ma straduiesc sa descopar acele lucruri marunte care ne-ar putea bucura sau macar insenina citeva minute. Ele stau puzderie in jurul nostru, dar
de obicei pitulate discret." In ceea ce ma priveste pe mine, pot sa spun ca intr-
Multumesc, Adriana Andibandi ! Cartea poate fi cumparata la :
Dr Neil MacFarlane NICE and adult ADHD: an independent view This talk was given as a “workshop” session at The Ninth International ADDISS Conference, London, on 1st April 2009. The conference was attended by a range of people with ADHD, parents, and professionals. My views about the NICE guidance had previously been largely unexplored, but I previously had several discussions about
British Journal of Psychotherapy Integration Vol 5-II, 2008 The wel tempered therapist Psychotherapy integration and the personality of the therapist "Every explicit duality is an implicit unity." Integration is inherent to the art and science of psychotherapy and constitutes a core function of the psychotherapeutic process. But integrative processes not only facilitate our cli